Scurtă lecție de istorie uitată…

Despre Genocidul din Rwanda nu vorbește multă lume.

Probabil, fiind vorba despre o țară africană, se aplică regula ”F**k Africa!” sau, mai pe românește, ”ce mă interesează ciorile!?”.

Toate atrocitățile s-au petrecut în anul 1994, într-o perioadă de doar 100 de zile.

Numărul total al victimelor? Estimat între 500.000 și 1.000.000 de persoane (bărbați, femei și copii) sau aproximativ 20% din totalul populației.

Conflictul dintre populația majoritară Hutu și cea minoritară Tutsi nu era unul nou, existând tensiuni între cele două grupuri de peste un secol.

Cu toate acestea, s-a juns în anul 1994, sub pretextul mișcării ”Hutu Power”, la decizia guvernului Hutu de a extermina în totalitate populația Tutsi.

Neexistând fonduri suficiente pentru achiziționare unor arme de foc, s-a decis achiziționarea a peste 581.000 de macete din China (majoritatea fiind achiziționate datorită facilitărilor întreprinse de către Boutros Boutros-Ghali, ministrul Afacerilor Externe al Egiptului și Secretar-General al Națiunilor Unite).

Pe toată durata Genocidului, violul era utilizat ca o adevărată armă împotriva femeilor Tutsi, existând cazuri în care erau trimise adevărate comandouri în sate și orașe pentru a viola toate femeile iar după câteva zile armata își făcea apariția pentru a ucide toate femeile violate/umilite.

În raportul din 1996 întocmit de către Rene Degni-Segui pentru Națiunile Unite se preciza că pe durata genocidului ”violul era regula și absența lui excepția”, estimându-se că aceste violuri au avut ca rezultat peste 15.000 de sarcini nedorite dar finalizându-se doar cu 2.000 de nașteri (multe femei gravide au fost ucise, au decis să se sinucidă sau au făcut avort). Într-un raport din anul 2000 s-a estimat cu certitudine că ”aproape toate femeile care au supravieșuit genocidului au fost victime ale violurilor sau altor violențe sexuale”.

Mai îngrozitoare decât acestea, au fost cazurile în care erau selectați pentru a viola femeile Tutsi doar acei Hutu care erau infectați HIV/SIDA, pentru a le oferi astfel victimelor o moarte înceată și dureroasă”, identificându-se astfel primele cazuri în care HIV/SIDA au fost folosite ca arme.

O lecție mai poate fi desprinsă și din următorul ”incident” petrecut pe durata Genocidului: un grup de peste 100 de Tutsi se refugiaseră într-o biserică împreună cu pastorul lor (neștiind că acesta era de naționalitate Hutu), rugându-l pe acesta să îl contacteze pe primarul localității pentru a-i salva de la o moarte sigură. ”Stimatul” pastor i-a asigurat că îi va ajuta și i-a încurajat să rămână în biserică până la întoarcerea sa. Nu mică le-a fost groaza refugiaților când pastorul s-a întors împreună cu primarul și un grup de soldați, strigându-le ”problema voastră are o soluție simplă. Trebuie să muriți”.

Mai multe despre Genocidul din Rwanda – Aici!

Sau filmul Hotel Rwanda